Marea Confruntare
... A fost odată un mister
A fost, şi tot rămâne încă,
Păcatu’ce-a-nceput în cer
Săpând ca un priboi de fier
Făcând prăpastie adâncă.

Şi-originea lui a luat fiinţă
Prin Heruvimul cel stimat,
Lucifer, cu înalta-i ştiinţă
Desăvârşit în cunoştinţă
De Domnul care l-a creat.

El n-are cumva explicare,
C-a fost dealtfel un intrus,
Şi nu poate avea scuzare
Pentru cumplita răsculare
În confruntarea ce-a adus.

N-are motiv de existenţă,
Dar originea-i se-nţelege,
Marcându-şi a sa prezenţă
Prin lupta-n perseverenţă
De a strica măreaţa Lege.

O enigmă, de neexplicat,
Natura lui a fost o taină;
S-a dezvoltat neobservat
Prin lupta ce-a continuat
Camuflat, în falsa-i haină.

Căci folosindu-se de ea,
A câştigat mare avantaj,
Şi orice lucru 'l-ascundea
În scop de-a nu se vedea
Şi-astfel, să n-aibă tapaj.

Şi-o scuză, dacă s-ar găsi
Atunci, ar fi drept apărat,
Şi-n existenţa lui, de-a fi
Nimeni nu l-ar mai aminti,
Nu ar mai fi numit păcat.

Măsurile ce-au fost luate
Dezvăluiau în mod deplin
Principiul pentru libertate
Că Domnul avea dreptate
Prin adevărul Sfânt, Divin.

Nu S-a făcut răspunzător
De apariţia mândră în cer,
Al scopului de protector
Cu dublul rol de-apărător
Ce şi-a adjudecat Lucifer.

El singur sie-şi l-a atribuit
În detrimentul guvernării
Ce Dumnezeu, a stabilit,
Să-şi aibă-un rol deosebit
În ordinea sfânt-a lucrării.

Şi nu a fost nici-o mişcare
În vre-o retragere a iubirii,
Şi nici-o lipsă-n guvernare
'N-a Universului grandoare
Pentru motivul răzvrătirii.

Dragostea fiinţelor create
De Creator, era supremă,
Şi caracterul Său în toate
Exprima marea-I bunătate,
Era oglindă, şi-o emblemă.

Desăvârşirea, în armonie
Cu Creatorul prin voinţă,
Şi pacea sfântă-n bucurie
Curgând lin spre veşnicie
Era cea mai dorită ştiinţă.

Şi la tot ce-a fost realizat
Prin Infinita Înţelepciune,
Tatăl şi Fiul, au conlucrat
Şi amândoi S-au consultat
În proiectul de creaţiune.

Căci prin El au fost făcute
Tot ce există-n ceruri sus,
Toate lumile necunoscute
Din Galaxii în număr multe,
Originea lor, şi-au în Isus.

Din dragoste, a lor slujire,
Era acceptată cu plăcere,
Când arătată-n mulţumire
În slava-I sfântă şi cinstire
Recunoşteau a Sa putere.

Şi rolul sacru al libertăţii,
Ce a fost pus la îndoială,
A fost produsul laşităţii
Sub haina perversităţii,
De instigare, la răscoală.

Căci Lucifer, în empireu,
Iubit de îngeri, şi-onorat,
Ar fi putut să stea mereu
Supus fiind lui Dumnezeu
La Tronul Sfânt acreditat.

Dar prin a lui preaînălţare
El a produs şi-a provocat
În ceruri marea tulburare
Şi printre îngeri derutare
În modul cum a procedat,

Vociferând că Dumnezeu
Şi-ascunde planurile Sale,
Şi că numai Fiului, mereu,
Ce-L urcă-n spre apogeu
El Îi destăinuie-a Sa cale.

De ce să fie doar Hristos,
În tot ce face, întrebat,
Şi el, Lucifer, mai prejos
Ca unul crae-i pe din dos,
De ce nu-i şi el consultat?

De ce să fie-o Lege, care,
Pretinde tuturor s-asculte?
Şi de ce-i neschimbătoare,
Când I se vrea o-ndreptare
Cu lacune, grave şi multe?

Astfel, el în cer a anunţat,
Că rânduirile, cele Divine,
Le-a studiat şi-a constatat:
Sunt o restrângere de fapt
A libertăţii, spre mai bine.

El susţinea cu-nverşunare
Că trebuie, mutări făcute
Neapărat prin schimbare,
Că-n ordine şi-n guvernare
Sunt lipsuri atât de multe.

În Consiliile sfinte, cereşti,
S-a străduit prin explicare,
Că-n Legile Dumnezeeşti,
Nu poţi nimic să-nlocuieşti
Nu poate-a fi o schimbare.

Că-n ordinea cea stabilită
De Dumnezeu, ca Făcător,
Toată răscoala sa pornită
În ordinea ce-a fost zididă,
Compromitea pe Creator.

Dar Lucifer, intransigent,
A respins clar avertizarea,
Şi a decis ca-i competent
În orice loc de-a fi prezent
A face-n Lege schimbarea.

Înălţarea sa, i-a alimentat
Acel gând de supremaţie,
De-a fi mai sus acceptat
Deşi, onorat şi respectat
Era prin îngeri, din vecie.

Şi, de bună voie părăsind
Cel mai plăcut loc acordat,
Pe lângă Dumnezeu fiind...
Lumina-i de la El primind
El s-a retras, şi îndepărtat.

Dar Dumnezeu în mila Sa
La suportat cu-ndelungire,
Nevrând de a-l îndeparta
A decis de a-l mai răbda
Pentru a lui nemulţumire.

Mereu, din har, i-a oferit
Iertarea cea cu pocăinţă,
Ca în supunere, şi umilit
Prin ascultarea-i şi smerit
Să manifeste iar credinţă.

Şi nevrând să se supună,
Şi-a apărat cu insistenţă,
Calea, că e cea mai bună
Spre progresul împreună
Pentru a vieţii existenţă.

Mintea lui cea desvoltată
Şi-a folosit-o de-a înşela,
Pe îngerii, care-altă dată
În starea sfântă şi curată
Fusese sub comanda sa.

Continuându-şi al său ţel
Şi acuzând de nedreptate,
Pe Dumnezeu, faţă de el,
Prin născociri în fel de fel
Gândea rău, ale Lui fapte.

Lucrarea el şi-a continuat
Vizând o altă perspectivă,
Până când ea a explodat
Momentul fiind speculat
Prin revoltarea cea activă.

El susţinea c-are-n vedere
Mutarea Legii cu pricină,
Ce-ar fi produs neplăcere
La mulţi îngeri cu durere
În guvernarea cea Divină.

Şi că avea să demonstreze
Efectu-n bine prin mutare,
La lumile ce-o să-l urmeze
Cu conştiinţele mai treze
După a luptei confruntare.

Învăluind scopu-n mister
Prin pervertirea sa subtilă
Ascunsă-n tainicul ungher
A prins la îngerii din cer
Compasiunea, pân-la milă.

Induşi, în teribila-i eroare
S-au hotărât şi s-au unit,
De al susţine cu înfocare
În cea mai mare răsculare
În răzvrătirea ce-a pornit.

De-o parte Lucifer şi-ai lui,
Cu îngerii, ce l-au urmat;
De altă parte-ai Domnului,
Din imensul larg al cerului
Strânşi, toţi s-au fortificat.

Tot cerul, era în răscoală,
Şi îngerii au fost grupaţi
Dup-o matură chibzuială,
Prin ordine şi socoteală
Subîmpărţiţi şi comandaţi.

Şi-astfel în front o legiune
Avea-n faţă un comandant,
Un înger pentru a le spune
La ordine spre-a se supune
Că Lucifer, e-al lor garant.

Însă, toate oştirile cereşti
La-ntruniri au fost chemate
Prin solii cei Dumnezeeşti
Ce le-au dus tristele veşti
Despre-a lui Lucifer lucrare.

A fost şi ultima încercare
În hotararea-oricărui caz,
Al celor ce-n neascultare
Îl urmase-ră în răsculare
Pe Lucifer, far’ de răgaz.

Atunci pe loc s-a declarat
Ce-au hotărat: ca Lucifer,
Şi toţi acei ce l-au urmat
Şi glasul sfânt n-au ascultat
Să fie-alungaţi jos din cer.

Astfel, războiul a început,
O luptă crâncenă şi grea,
Cum cerul nu a cunoscut
Cum lumile n-au mai văzut
Şi-a perturbat creaţiunea.

Lucifer dorea sa înfrângă
Pe Isus şi pe-ai Săi îngeri,
Ca să poată să-şi ajungă
Dacă-n cazul de-i alungă
Vociferările din plângeri.

Şi îngerii ce n-au păstrat
Curată a lor credincioşie,
L-au susţinut şi apărat
Şi pân' la cap s-au luptat
Ca să câştige, în bătălie.

Dar prefăcutul uzurpator
În întregime-a fost biruit;
Şi din heruvim ocrotitor,
Peste îngeri conducător
A fost pe veci destituit.

Conflictul cutremurător
De îngeri cerul l-a golit,
Prin şiretlicul, amăgitor,
Că Domnu'ar fi asupritor
Că El deloc nu I-a iubit.

S-a resimţit o lipsă mare
Prin cei ce L-au părăsit,
În cea mai mare răsculare
Urmându-l în confruntare
Pe Lucifer, pân' la sfârşit.

În urma grelei înfrângeri
Din cer, el a fost alungat,
De Mihail şi de-ai Săi îngeri
Să scape cerul de plângeri
Strâns uniţi ei s-au luptat.

Când pacea se restabilise,
Prin liniştea la existenţă,
Atunci un înger mijlocise
Şi de la Domnul ceruse
Pentru Lucifer, audienţă.

Căci el dorise o întâlnire
Ca să vorbească cu Isus,
Spre a-L ruga-n reprimire
Că se schimbă în gândire,
În cer din nou să fie pus.

Audienţa lui s-a îngăduit,
Zicând în căinţă şi durere,
Că el de-acum s-a pocăit
De toate ce s-a-nfăptuit
Şi Tatălui, iertare îi cere.

Isus a plâns atunci văzând
Durerea lui, neînchipuită,
Ce prin revoltă acumulând
S-a-mpotrivit război făcând
Cu inima-i prea răzvrătită.

Pe loc răspunsul l-a primit:
Era gândul lui Dumnezeu,
Căci, , nici-odată, reprimit,
În cerul ce-a fost curăţit
Nu va mai fi, cu al său eu.’’

Flavius Laurian Duverna
20 aprilie 2009